Înainte de Brangelina, Bennifer și alte cupluri faimoase la care nu vreau să mă gândesc acum a fost Ken&Em – slavă cerului, presa britanică nu le avea cu portmanteaurile pe vremea aia – adică Kenneth Branagh și Emma Thompson. S-au cunoscut jucând intelectuali britanici obosiți trimiși pe la București (da, pe bune) în miniseria Fortunes of War (1987), s-au căsătorit și au produs împreună o cantitate impresionantă de filme, de la ecranizări shakespeariene la drame tv la neo-noiruri. Dead Again este probabil cea mai „ciudată” producție din palmaresul din acea perioadă a celor doi, principial fiindcă nu este legat deloc de spațiul cultural britanic, acțiunea având loc în LA. Scenariul este creația de debut în film a lui Scott Frank, a cărui operă include Minority Report (2002), Logan (2017) și Queen’s Gambit (2002), și conține teme care ar face și pe o scriitoare de romance să suspine: potențială metempsihoză, iubiri care se regăsesc în alte vieți, amnezie! Logica pământeană e de multe ori uitată în favoarea unei întorsături fantastice, dar funcționează în lumea creată, care este mereu ambivalentă asupra naturii dezvăluirilor, dacă sunt doar detectiviste sau supranaturale. În acest joc sunt ancorate niște arhetipuri clasice ale genului noir: detectivul cinic (Branagh), dama la ananghie (Thompson), prietenul la nădejde (Wayne Knight când nu dădea drumul la velociraptori) și răufăcătorul ciudat (noroc cu identificarea lui), dar avem însă și apariții delicios de surprinzătoare – un Robin Williams într-un frigider și Scott Campbell ca posesorul unei mănuși pierdute. Dacă misterul celor două planuri temporale nu este exact demn de Chinatown (1974) ce menține Dead Again un film pe care îl tot revizitez este chimia palpabilă între Ken&Em, care este potențată poate de faptul că știu că puțini ani mai târziu Ken o va sfecli iremediabil prin neputința de a-și ține prohabul închis în preajma Helenei Bonham Carter. Măcar vom avea mereu filmele.
Pisica din alcov 