Întrebarea pe care o primesc mereu (cu și mai mare abitir de când ne-am afundat în apocalipsă) este „Și, la ce te mai uiți, Diana?” Consum probabil o cantitate industrială de media, chiar și pentru epoca binge-ului obișnuit de Netflix, astfel încât am devenit un fel de tester pentru tot ce iese pe „ecranul mic”. Însă nu primesc la fel de des întrebări legate de seriale coreene, ceea ce mă dezamăgește, fiindcă, și dacă doar comparăm cu acum 5 ani, avem la dispoziția conținut calitativ din peninsulă cam peste tot în ziua de azi (serios, copii, pe „vremea mea” vedeam o dramă la vreo 6 luni, atât dura ca cineva să facă rip-uri și altcineva după să ne dea subtitrări). Chiar și pentru cei care au mai multe informații despre producțiile de TV din Coreea de sud, există o prejudecată care dăinuie: ori e telenovelă contemporană, ori de epocă. Dar, iarăși, comparativ cu tinerețile mele, oferta e bogată și diversă – gândiți-vă că în ultimul deceniu nu doar Netflix a intrat pe piață cu producții proprii din zonă, dar posturile de cablu care creează conținut s-au dublat la număr, forțând posturile de stat să dea bani pe scenarii ceva mai răsărite decât obișnuitul „fată săracă cunoaște băiat bogat”.
Așa că mi-am propus ca în fiecare sezon să vă recomand seriale sud-coreene la care merită măcar să aruncați un ochi – promit să evit romațurile (le evit și eu oricum, cu puține excepții) și să vă dau și informații despre cât de ușor e să parcurgeți materialul fără să trebuiască mai întâi să vă dați un doctorat în cultura și istoria peninsulei.
Zombie Detective (reg. Shim Jae-Hyun) – comedie (32 ep., 30 min/ep., lansare 21 sept.)
Febra zombie a cuprins Coreea de Sud (la figurat, nu la propriu, sper) încă înainte de marea lovitură la box office Train to Busan. De fapt, cred că înainte de succesul la Oscaruri a lui Parasite majoritatea globului credea că în peninsulă se produce în general horror (cam la fel cum s-a crezut despre Japonia pentru un deceniu). Într-adevăr, ultimii ani au fost plini de „ne-morți”, de la drame de epocă (Kingdom) la animații (Seoul Station). Ce însă a lipsit a fost un serial de comedie, iar Zombie Detective e un vehicul excelent pentru a parodia genul. Mai mult Warm Bodies (2013) decât Shaun of the Dead (2004), detectivul poveștii se trezește într-o zi… ca zombi. Fără a avea o vagă idee despre cine e sau cum a ajuns acolo, protagonistul e însă sigur de un singur lucru: zombi nu o duc bine printre oameni, care tind mai curând le dea cu o bâtă-n scăfârlie decât să stea la discuții. Și e de înțeles de ce, din moment ce eroul nostru nu prea mai poate să meargă fără acea bălăbăneală care îți dă fiori, degustă iepurași nevinovați cruzi și singurele sunete pe care le poate scoate sunt mormăituri înspăimântătoare. Dar un montaj de antrenamente à la Rocky și multă voință îl ajută să-și depășească condiția și să plece la oraș, unde ajunge să își deschidă propria afacere de detectivi.
⅘ înțelegere culturală: Comedia se bazează în mare parte pe referiri la diverse momente din entertainment-ul local – de fapt, epifania „zombi nu sunt iubiți” vine după o vizionare a unei parodii la Train to Busan. Însă umorul funcționează ]n principal prin juxtapunerea clișeelor genului peste slapstick, deci vă vor face să râdeți fără să știți de ce imită un zombi un rapper.
The School Nurse Files (reg. Lee Kyoung-Mi) – fantasy (6 ep, 50 min/ep, lansare 25 sept.)
Avem nevoie cu toții de mai mult Sailor Moon în viața noastră, iar această ecranizare a romanului omonim este exact ce trebuie în momente de restriște (și fiindcă sunt drăguță vă las un capitol tradus din carte aici).
Un fantasy cum rareori vezi în afara benzilor desenate, The School Nurse Files este povestea unei madoka magika (am mai scris adiacent despre aici) care poate vedea energiile lăsate atât de oameni, cât și de fantome, sub forma unor jeleuri uneori chiar simpatice. Însă doborârea lor e muncă grea, mai ales că se pare că școala unde lucrează e un adevărat magnet pentru ele (a zis cineva Hellmouth?), iar singurul ajutor este un profesor de caractere chinezești, a cărui aură o „reîncarcă” cu energie atunci când are nevoie. Nu vă lăsați însă induși în eroare de efectele adorabile și de puseurile umoristice (gâștele, Doamne, gâștele), subiectele tratate sunt foarte reale și complexe, precum bullying, dizabilități și homofobie. Foarte reușit stilistic, serialul jonglează cu elemente vizuale fantastice dar și cu o portretizare naturalistă a personajelor – e prima oară în foarte mult timp în care văd actori coreeni nemachiați – ceea ce ajută cu potența momentelor emoționale, oferind profunzimea necesară unor personaje care ar fi putut lejer deveni simple clișee.
Eu l-am înghițit într-un hap într-o singură zi, și acum regret că nu l-am lungit precum pelteaua. De atunci încerc cu disperare să găsesc coloana sonoră – ce poate fi mai anime decât să ai un cântec de generic cu numele personajului în el?
*Disponibil pe Netflix.
⅖ înțelegere culturală: Perfect inteligibil, probabil doar momentele despre caracterele chinezești o să ofere niște confuzie, totul însă este foarte bine tradus.
Tale of the Nine Tailed (reg. Kang Shin-Hyo) – fantasy romance (lansare 7 oct.)
Încep cu un post scriptum și o clarificare: în general industria tv sud-coreeană se bazează pe producții filmate „în timp real”. Asta înseamnă că de obicei, înainte de lansare, sunt filmate cam două episoade, restul fiind filmat cât se difuzează. Motivele sunt multe: nevoie de sponsori, echipele de filmări sunt limitate și disponibile doar în ferestre de timp, posturile sunt nesigure dacă serialul va avea succes și atunci vor să vadă cum merge înainte de a se hotărî cât spațiu îi dedică. De aceea nu pot să vă spun câte episoade va avea Tale of the Nine Tailed – de obicei serialele sud-coreene de prime-time se întind pe 16 episoade de o oră, sau 32 de 30 de minute și nu sunt sezoniere. În cazuri de succes excepțional se mai fac întinderi de câte 2 sau 4 episoade. Doar intrarea pe piață a posturilor de cablu și streaming a mai schimbat formula și metoda de filmare (spre deosebire de anii 2000, există mult mai multe seriale pre-produse – adică filmate integral înainte de lansare – acum).
Revenind, această dramă fantasy se anunță interesantă dintr-un singur motiv: bărbați gumiho. D-astea n-am mai văzut pe aceste meleaguri. Ca în foarte multe culturi, peninsula mustește de „spirite”, printre care, inevitabil, se găsesc și vulpile. Noi nu suntem mari amatori ale trăsăturilor fantastice ale acestui animal (prea mult lup geto-dac), dar în zona asiatică nu prea există populație care să rateze mituri despre ele. Gumiho este încarnarea coreeană, o femeie care își poate schimba forma vulpină (dar își păstrează mereu cele nouă cozi) și e de evitat, fiindcă se menține nemuritoare consumând ficații bărbaților (Misoginie, în folclorul meu? Nu pot să cred.) E un personaj ubicuu negativ și des folosit: un exemplu notabil este My Girlfriend is a Gumiho (2010), în care clișeul e demontat, iar acest nou serial încearcă o altă schismă în legendă. Nu se știu foarte multe detalii încă despre subiect, doar că eroul este un bărbat gumiho, care s-a stabilit la oraș (până și monstrișorii migrează în urban în economia asta) iar eroina este o jurnalistă care îi descoperă identitatea secretă. Materialele de promovare de până acum l-au arătat mai mult pe actor la bustul gol, deci probabil avem o peltea similară cu ce mai găsiți prin romane de amor urban fantasy, dar sud-coreeni excelează la ele și elementele fantasy bune pot ridica substanțial calitatea. Exemple fericite aici sunt Hotel del Luna (2019) și A Korean Odissey (2017), care îmbină elemente narative folclorice cu sensibilități contemporane (ambele sunt disponibile pe Netflix).
5/5 înțelegere culturală: fără niște legende sau alte seriale pe subiect la activ o să fiți destul de pierduți ce roată vrea acest serial să reinventeze, dar hei, dacă aveți noroc s-ar putea să fie oricum doar mult non-sens învârtit, cum am mai văzut în Goblin (2016), și atunci niciunii dintre noi n-o să înțeleagă mare lucru.
Search (reg. Lim Dae-Woong) – thriller/horror (16 ep., 60 min/ep., lansare 17 oct.)
După vulpi cu nouă cozi un thriller cazon va mai clăti papila media-gustativă suprasaturată. Deși nu a fost promovat ca atare, Search este un remake al filmului Musudan, regizat de Goo Mo, aici în rol de scenarist. Serialul este un monster-show preocupat mai curând cu tensiunile militare între Coreea de Sud și Nord, plasat la zona demilitarizată, unde o serie de crime ciudate învrăjbește garnizoanele militare ale ambelor părți. Cu o distribuție principală tânără și diversă (cum, au ăștia femei în armată?), flancată însă de niște veterani în rolurile secundare, Search cred că ne va scuti de dramolete de baracă, în care te delectezi doar cu niște close-up-uri extreme pe fețe tapotate cu BB cream, și se va concentra în schimb pe ce înseamnă încorporarea obligatorie pentru bărbați, dar și ce eforturi extraordinare sunt depuse de femeile din forțele militare. Serialul este produs de OCN, post de cablu cu unul dintre cele mai serioase palmarese din ultimii ani (în special când vine vorba de seriale „de procedură”), cu seriale ca Bad Guys (2014), Voice (2017) și Special Affairs Team TEN (2011).
⅗ înțelegere culturală: Niște minime cunoștințe despre situația militară în peninsulă vor ajuta probabil, dar recomand și o vizionare a unor filme în temă, ca Joint Security Area (2000).
Pisica din alcov 