Am o slăbiciune pentru comediile din deceniul în care m-am născut. Majoritar sunt îngrozitor de fumate, chiar și pentru cei care nu au idei „nebunești” despre personaje feminine care poate n-ar trebui tratate doar ca niște veioze cu sâni și personaje de culoare care poate n-ar trebui să fie doar niște stereotipuri rasiale. Înafară de groapa imemorială National Lampoon (din care poate doar Christmas Holiday a rămas vizionabil), Weird Science („adorabil” de sexistă, motivul pentru care există Big Bang Theory, deci un păcat capital) și orice Naked Gun, decada oferă totuși mici delicii comice care ori reușesc să fie separate de momentul creației, ori devin cumva incredibil de relevante pentru epoca în care trăim. Acestea sunt doar trei dintre ele.
The Money Pit (1986, reg. Richard Benjamin)
Înainte să fie naufragiat cu o minge pe o insulă pustie, Tom Hanks era actor de comedie. Ba chiar unul destul de reușit, tocmai fiindcă părea complet nepotrivit, cu expresivitatea unui everyman față în față cu reacțiunea (un Dragoș Bucur american, dacă vreți). Iar exact aceste trăsături sunt minunat exploatate în The Money Pit, unde împarte partitura cu Shelley Long în rolurile de soți convinși că au dat lovitura cumpărând o căsoaie impresionantă la un preț derizoriu, doar ca să descopere că e un maldăr de accidente pe cale de a se întâmpla. Plin de umor slapstick a la Looney Tunes, cu căzi zburătoare, scări dărâmate și uși care ies din țâțâni, The Money Pit e un deliciu de vizionat, mai ales dacă ai trecut vreodată printr-o renovare și știi și tu cum e.
The Survivors (1983, reg. Michael Ritchie)
Deși ar putea fi considerată o „întâlnire” cinematografică între doi titani ai comediei, Walter Matthau și Robin Williams, The Survivors n-a avut mare succes critic, probabil fiindcă nu are nimic în comun cu constrângerile genului din acea epocă. O poveste despre nevrozele americanilor urbani, care ar putea fi acum foarte ușor interpretat ca primul semnal de alarmă mediatic în ce privește criza „masculinității” contemporane, în care trei bărbați în trei situații de viață foarte diferite trebuie să hotărască ce vor face cu propriile vieți: un corporat(r)ist dat afară care-și pierde mințile și se duce la pădure să se antreneze cu alți nenici rătăciți, un veteran de război cu o fată adolescentă care știe mai multe decât el și un găinar care s-a hotărât că vrea să treacă la infracțiuni mai serioase.
The Survivors este foarte ofertant pentru o analiză amănunțită a epocii (dar și a incelilor și milițiilor din munți de azi), dar este și o comedie neagră care devine pe alocuri spumoasă – serios, există o secvență de urmărire pe sănii trase de câini.
High Spirits (1988, reg. Neil Jordan)
Neil Jordan nu e tocmai cunoscut pentru comediile sale, și High Spirits e un exemplu bun de ce nu: filmul a fost un eșec atât la box-office, cât și pentru critici. Însă merită să-i dai o șansă doar pentru inventivitatea scenariului și, evident, prezența unui grup extraordinar de actori de comedie, începând cu Peter O’Toole. Aici îl găsim în rolul unui lord irlandez cu un castel decrepit care costă mai mulți bani decât face, așa că încearcă să îl transforme într-o atracție turistică, pretinzând că este plin de fantome, pentru un grup de turiști americani creduli. Însă adevăratele fantome ale castelului nu sunt foarte încântate de atâta deranj, mai ales când unele au propriile drame de dezbătut în continuare. High Spirits este un film fără mari ambiții, dar făcut cu multă voie bună actoricească – Liam Neeson pe post de personaj parcă desprins de pe coperta unui roman de amor e în sine o întreagă comedie.
Pisica din alcov 