De ce ți-e frică nu scapi, dar cu zombi

Sau la ce zombi sud-coreeni să te mai uiți

De când am intrat în lockdown m-am uitat de câteva ori la Kingdom (2019), serialul sud-coreean plasat în perioada regatului Joseon despre o molimă care transformă victimele din straturile sociale inferioare în umblători înfometați, în timp ce boierii se ceartă pe cum exact ar trebui îngropați infectații de rang înalt, că doar nu sunt oameni obișnuiți.

Știu, este la fel de subtil ca o dupacă după ceafă, dar se pare că realității îi lipsește desăvârșit orice subtilitate. Pe de altă parte, genul cu zombi în sine, devenit un sinonim pentru acțiune dar cu puțină groază, a fost mereu concentrat în realități, nu în elementele aparent fantastice. 

Un mic istoric: deși mitul „mortului viu” apare de mii de ani în diverse culturi, zombi-ul este o creație furată de americani de la negri, bazându-se pe credințe legate de practicile voodoo haitiene. Zombi-ul este o persoană care a fost omorâtă și a cărui spirit este legat de mormânt, ceea ce face corpul mortului să fie ușor de transformat într-un sclav al unui bokor (un maestru vrăjitor al practicii vodoo). Creuzetul cultural al acestei legende este, dacă nu era încă evident, sclavia, mitul fiind formulat de milioane de sclavi sud-africani aduși de francezi pe insulă în secolul 17. Cum a ajuns la americani? Simplu, haitienii au purtat un război de independență împotriva Franței, pe care l-au câștigat pentru o scurtă vreme înainte să fie colonizați de americani în 1915. 

Dacă legendele haitienilor veneau din frica de a deveni sclavi fără putere sau autodeterminare, americanii erau speriați că vor deveni sclavi precum negrii sălbatici, folosind tematica pentru a sublinia importanța instituțiilor „occidentale” civilizatoare și teroarea care apare atunci când ele nu sunt respectate. Prima reprezentare cinematografică a zombi-ului apare în White Zombie (1932), în care un cuplu alb vizitează Haiti, cu scopul de a se căsători. Doar că proprietarul unei plantații se îndrăgostește de dânsa, și cu ajutorul unui maestru voodo o transformă în zombi. Deznodământul e cu mulți haitieni morți și un cuplu alb fericit și salvat de brațele primitoare ale căsătoriei heterosexuale. 

Cam până în era mișcărilor pentru drepturi civile, zombi-ul din filme era sperietoarea perfectă pentru exorcizarea fricilor existențiale ale americanului de rând: 

  • bomba atomică – Creature With the Atom Brain (1955)
  • comuniștii – Teenage Zombies (1960)
  • cursa pentru colonizarea spațiului – Zombies of the Stratosphere (1952)

Paradigma, și genul în sine, a fost schimbată odată cu lansarea lui Night of the Living Dead (1968) al lui Romero, la doar cinci luni după asasinarea lui Martin Luther King Jr.. Filmul este un răspuns la evenimentele erei, dar și o critică la relațiile interrasiale și condiția persoanei de culoare în Statele Unite, genericul fiind practic reconstituirea unui linșaj. Însă Night of the Living Dead a schimbat și dimensiunea genului, dacă până atunci zombi-ul era singurel, pelicula e practic o apocalipsă de nemorți, probabil fiindcă americanii deja aveau o viziune despre ce înseamnă munți de cadavre ca urmare a buletinelor de știri de seară despre războiul din Vietnam. 

Această reconfigurare a genului a schimbat direcția lentilei, de la frici legate de „celălalt” zombi-ul a devenit în cinematograful modern o manifestare ale propriilor angoase și păcate: rasism, inegalități sociale și economice, capitalism latent și ura față de vecini. 

 

E foarte interesant cum o cinematografie definită de producțiile care sfidează încadrări într-un singur gen, Coreea de Sud a produs în ultimii ani cele mai pure reprezentări ale genului „morților vii”, mult mai aproape de viziunea lui George Romero decât producții americane,iar Kingdom este doar cel mai recent exemplu. 

Începuturile au fost timide, dar este de înțeles de ce: filmele de gen, mai ales pe o piață internațională suprasaturată, presupun o investiție masivă (asta dacă nu ești foarte inventiv și îți reușește un District 9, dar astea de obicei sunt rara avis) și materiale solide pe care să se bazeze narativ. Scurt-metraje cu zombi apar în două filme sud-coreene omnibus din același an – 2012, Doomsday Book, segmentul A Brave New World, o pastișă despre iresponsabilitatea consumatorului în capitalism și în Horror Stories, segmentul Ambulance, un thriller despre responsabilitate maternă peste toate. 

 

Dacă ne gândim însă la filmul care a pus harta sud-coreeană în cui, vorbim evident de Train to Busan (2016). Partea interesantă este că regizorul și scenaristul Yeon Sang-ho nu mai regizase până la el niciun live action, doar animație. De fapt, Train to Busan este un fel de continuare a animației Seoul Station, apărut incidental două luni mai târziu. Incidental fiindcă la el se lucrase cu 3 ani înainte, dar în post-producție producătorul a fost atât de impresionat de rezultat încât i-a oferit lui Yeon posibilitatea să regizeze orice live action își dorește, așa luând naștere Train to Busan, cu Seoul Station relativ abandonat de distribuitori și lansat doar după succesul live action. Filmele au însă același laitmotiv, o critică incisivă a capitalismului furibund din Coreea de Sud, care duce la ruperea și distrugerea relațiilor interumane, iar zombi sunt doar ultimul simptom al unei boli mult prea avansate. Punctul central prin prisma căruia este descoperită tematica este relația dintre părinți și copii, în special între un tată și fiica sa.

 

Cu acest succes de public și critică la activ, genul a văzut o adevărată explozie în ultimii 5 ani, cu producții mai mult sau mai puțin reușite. 

Kingdom este realmente un succes, o producție Netflix care a lansat în martie al doilea sezon, cu un potențial sezon 3 în următorii doi ani. Pe de altă parte, Rampant, un film lansat cu un an înainte și cu un subiect similar, a fost o bombă de box-office.

 

Dacă v-ați plictisit de Shaun of the Dead, puteți încerca o semi-parodie a genului cu The Odd Family: Zombie on Sale, care reinterpretează aparent primele încarnări ale genului, cu un zombi în rol de sclav. Nu foarte spumos sau inventiv, filmul este mai mult un exercițiu al absurdului, dominat de un fir narativ mulat pe ideea „ce s-ar întâmpla dacă un zombi ar ajunge la țară”.

 

Viitorul oricum sună roz pentru zombi în peninsulă. Luna viitoare se lansează #Alive, cu Yoo Ah-in și Park Shin-hye în rolurile principale.

 

Continuarea la Train to Busan, Peninsula, a cărui acțiune are loc la patru ani după evenimentele din filmul anterior, era programat să fie lansat în vară, dar o dată de lansare clară este acum sub semnul întrebării.

 

Iar Netflix are un alt serial în pre-producție, All Of Us Are Dead, ecranizarea unui web-comic despre un grup de elevi prinși într-o școală în timp ce un virus îi transformă pe cei din jur în zombi. 

netflix-all-of-us-are-dead-featured

Să vină apocalipsa deci, măcar e entertaining.

Surse:

How the zombie represents America’s deepest fears

Horror films emerge as best political commentary of our times

Rise of the Korean Zombie Thriller

Cannes Hidden Gem: South Korean Animator Makes Apocalyptic Live-Action Debut With ‘Train to Busan’

‘Seoul Station’ (‘Seoul-yeok’): Film Review

‘Odd Family’ a rare zombie comedy with veteran actors

First Look: ‘Peninsula’, Yeon Sang-ho’s follow-up to ‘Train To Busan’ (exclusive)

Netflix Orders Korean Zombie Series ‘All Of Us Are Dead’